Figurile care rămân în conversație

”La început, întrebările tale păreau că au un sâmbure de conflict, mă blocau și calculam pașii spre ieșirea din cabinet. Eram uimit că povesteam diverse situații și nu obțineam aceeași reacție obișnuită de critică sau de nemulțumire și nu înțelegeam de ce. Apoi, timpul a început să se dilate și aveam tot mai spațiu să le procesez fără să am acea reacție organică de panică.”

Dorința de înțelegere a propriei persoane și dorința de a remedia acele idei contradictorii sau conflictuale au cerut  acel mic pas către un specialist, un mic pas aparent vulnerabil, condiționat  și încărcat din start de reacțiile întâlnite până la momentul acestei decizii.

Este normal să apară teama de a fi judecat, teama de a fi criticat sau așteptarea de a nu fi luate în considerare reacțiile personale avute în diverse contexte - să fie de fapt minimalizate, corectate, desconsiderate etc  - după reacțiile frecvent întâlnite anterior.

Cadrul terapeutic oferă însă contexul de siguranță pentru explorarea tiparului de gândire, a răspunsurilor emoționale și a diverselor posibilități noi de alegere..  

”Uneori,  îmi aduc aminte de ceea ce îmi spuneai aici și, pe moment, parcă am un dialog cu tine în mintea mea. Sau ceva spontan îmi aduce aminte de o întrebare pe care mi-ai pus-o în cabinet și poate încă nu știu să răspund la ea, dar e încă un moment în care parcă apari acolo, undeva cu o liniște specifică. Simt că ești acolo cu mine și îți povestesc ce mi se întâmplă și apoi îmi oferi un răspuns...curios  cum îmi răspund cu vocea ta. Știu că nu ești acolo, dar am descoperit de fapt că este partea mea cea bună de care m-am apropiat în timp.”

Un proces început înt-o relație de psihoterapie, va continua sub altă formă și în afara cabinetului tocmai pentru că este o relație ușor diferită în care contează fiecare palier al vieții – decizia unui nou loc de muncă, noile limite dorite față de familie, urmărirea propriilor nevoi și așteptări sau chiar ”dilatarea timpului personal”...